15 cărți pentru orice bibliotecă

de Echipa editorială Kinder

Cei mai mulți dintre noi au încercat această experiență pe propria piele: căutarea prin bibliotecă a unor cărți pentru copil, care crește și tocmai a început să deslușească literele. Numai că puțini dintre noi au norocul să fi păstrat măcar o parte dintre cărțile copilăriei; ce se mai găsește prin biblioteca de acasă sau sunt cărți fără prea mare valoare, sau volume desperecheate, ori degradate de vreme.

Pe scurt, problema e simplă: trebuie să îi alcătuiești copilului o bibliotecă de cărți doar pentru el, plecând, practic, de la zero. Ce ar trebui să cumperi, mai întâi de toate?

Iată, în cele ce urmează, 15 cărți recomandate, pe care orice copil ar trebui să le aibă la îndemână. Nu sunt nici pe departe singurele, însă pot fi cumpărate chiar acum din librării sau comandate online.

15 cărți pentru copiii de până la 7 ani

Există pe piață o mulțime de cărți pentru copiii de vârstă preșcolară:

  • Din seria „Pettson și Findus”, de Sven Nordqvist: „Findus la pescuit”, „Petrecerea de Crăciun a lui Pettson”, dar și „Tărăboi în grădina de zarzavaturi”.
  • Cărțile lui Judith Kerr cu pisoiul Mog (sunt vreo 17 volume, nu toate traduse la noi): „Mog, pisica uitucă”, „Mog învață alfabetul”, „Mog și bebelușul”, „Mog și bunicuța”, „Prostioara lui Mog”, „Crăciunul lui Mog”, plus „Tigrul care a venit la ceai”, toate apărute la Editura Pandora.
  • „Cotoi cu pălărioi”, „Cotoi cu pălărioi se întoarce” și „Cum a furat Grinch Crăciunul”, de Dr. Seuss (Editura Arthur)
  • Jill Tomlinson, „Bufnița care se temea de întuneric” (Editura Nemira)
  • Maurice Sendak, „Regele tuturor sălbăticiunilor” (Editura Arthur)

15 cărți pentru copiii de peste 7 ani

Ceea ce urmează e o selecție inevitabil redusă, de 15 cărți care nu ar trebui să lipsească nici măcar dintr-o bibliotecă de familie. (Iar asta pentru că unii dintre noi le citesc și acum cu plăcere.)

  • La Editura Polirom: „Poveștile fraților Grimm” (ediție integrală!); Michael Ende, „Povestea fără sfârșit”; E.T.A. Hoffmann, „Spărgătorul-de-Nuci și Regele Șoarecilor”; Petre Ispirescu, „Basmele românilor”
  • La Editura Humanitas: Lewis Carroll, „Alice în Țara Minunilor”; Gellu Naum, „Cartea cu Apolodor”; „Pana lui Finist Șoimanul” (basme fantastice rusești, superb ilustrată); Wilhelm Hauff, „Basme” (probabil cea mai bună ediție apărută până acum la noi); Gottfried August Bürger, „Aventurile baronului Münchhausen” (încă se mai găsește prin unele librării); Philip Pullmann, „Materiile întunecate” (trei volume); Gianni Rodari, „Aventurile lui Cepelică”
  • La Editura RAO: Antoine de Saint-Exupéry, „Micul Prinț”, cu ilustrațiile autorului
  • La Editura Arthur: Mark Twain, „Aventurile lui Huckleberry Finn”; Erich Kästner, „Emil și detectivii”; T.H. White, „Regele Arthur” (două volume)